Sighișoara se prezintă, astăzi, ca unul dintre cele mai importante centre turistice ale Transilvaniei și ale României. Printr-un anume context istoric, cultura localnicilor s-a intersectat, pe aceste meleaguri, cu cele ale ungurilor și sașilor, rezultând un centru cosmopolit care, treptat, ajunge al doilea ca importanță, după Sibiu, capitala ținutului săsesc.

Datorită cadrului natural prielnic traiul uman a fost posibil chiar din paleolitic. În zonele periferice orașului s-au descoperit urme ale unor civilizații străvechi, precum Petrești și Coțofeni. A existat aici chiar și o cultură specifică arealului, numită Cultura Sighișoara-Wietenberg.

Bazele așezării au fost puse de secui, la începutul secolului XII. Mai târziu, sașii preiau nucleul administrativ transformându-l, după 1241, într-una dintre cele mai importante fortificații ale Transilvaniei.

Primele mențiuni documentare se fac la 1280 și 1293. Spre sfârșitul secolului XIV, fortificația avea un zid de incintă înalt de până la 10 metri și lung de peste 900 de metri, fiind întărită cu 15 turnuri de apărare, 5 bastioane și două barbacane pentru protejarea intrărilor principale, de îngrijirea și apărarea cărora se ocupau breslele.

Cetatea, cu rol militar și administrativ, era prelungită, la bază, cu Orașul de Jos, ce avea rol economic. Astăzi, după 900 de ani de istorie zbuciumată, ca mărturie a acelor vremuri, rămân 9 turnuri (Turnul Cizmarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Croitorilor, Turnul cu Ceas, Turnul Fierarilor, Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor și Turnul Tăbăcarilor), două bastioane și o parte a zidului de incintă.

Cetatea Sighişoarei a rămas locuită până în zilele noastre, fiind singura de acest gen din partea de sud-est a bătrânului continent. Drept recunoştinţă, consiliul UNESCO a aprobat trecerea ansamblului medieval pe lista patrimoniului său mondial.

Comments

comments